Cuvântul de origine greacă askeo, askesis, asketes a avut diferite semnificaţii în decursul timpului cu referire la:
-
exerciţiul trupului, în cazul atleţilor şi a soldaţilor;
-
exerciţiul inteligenţei şi al voinţei, a muncii artistice sau tehnice;
-
exerciţiul ce întăreşte virtuţile morale, la cult şi la viaţa religioasă.
Pe
drumul căutării lui Dumnezeu asceza
este un antrenament conştient şi perseverent, şi presupune o tensiune
constantă. Ea presupune atât efort spiritual, cât şi fizic, căci ambele părţi
ale fiinţei noastre suspină după mântuire.
Aşadar,
din punct de vedere creştin, asceza este un exerciţiu făcut în mod conştient şi
sistematic, pentru desprinderea de patimi şi dobândirea virtuţilor.
Acest
antrenament prinde viaţă atunci când folosim principalele „arme” creştine
rugăciunea, postul şi milostenia.
Rugăciunea
este intrarea omului în legătură cu Dumnezeu. Sfinţii Părinţi spun că
rugăciunea este ridicarea omului cu mintea, cu inima, cu credinţa şi cu vocea
la Dumnezeu, pentru a-L preamări, a-I mulţumi şi a cere de la El toate
lucrurile de care avem nevoie pe plan spiritual şi fizic, ştiind că El ne aude
şi ne ajută. Pentru a fi ascultată de către Dumnezeu trebuie să îndeplinească
câteva condiţii: credinţă sinceră şi adevărată, respectarea poruncilor (din
dragoste faţă de Dumnezeu) şi perseverenţa în rugăciune.
Postul
presupune un exerciţiu complex şi foarte eficient de educare a voinţei. Atunci când este dedicat lui
Dumnezeu este a doua „armă” puternică a creştinului împotriva ispitelor
trupeşti şi sufleteşti, mijlocul de întărire a credinţei, de exersare a
milosteniei şi de dobândire a smereniei creştine.
Milostenia.
Atunci când este făcută din iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, milostenia
este cea de-a treia „armă” şi constă în ajutorarea materială şi spirituală a
celor aflaţi în nevoi. Milostenia cu adevărat creştină trebuie să izvorască
dintr-o iubire sinceră faţă de aproapele şi să fie făcută cu discreţie, nu
într-un duh de mândrie (Mt. 6, 2-4).
publicat de pr. Liviu Botezatu
